Arhiva etichetelor: dakar

Mani Gyenes finis Dakar 2018

Aventura Dakar 2018 – locul 23 în cea mai grea ediție din America de Sud

Am ajuns la sfârșitul Dakar-ului 2018. A fost o ediție foarte grea, chiar cea mai grea din America de Sud. Mă bucur că am ajuns la finiș! Locul 23 nu este chiar cel pe care mi l-am dorit. Dar este un loc extraordinar, având în vedere că an de an vin concurenți tot mai puternici și cu motociclete foarte performante. Am avut două săptămâni foarte grele, fără mari probleme. Am avut mici căzături și vreau să mulțumesc echipei de asistență tehnică formată din Laszlo Olah și Szabolcs Racz, cei care mi-au pregătit motocicleta pentru fiecare etapă.  Le mulțumesc celor care m-au sprijinit să iau startul în cea de a 40-a ediție a raliului: Autonet, Schlemmer, Motul, Pirelli. Aceasta este cea mai dură competiție din rally-raid și nu aș fi ajuns aici fără susținerea lor. De-a lungul celor două săptămâni de raliu am primit multe mesaje de încurajare și vă mulțumesc pentru ele, au contat foarte mult.

Continuarea Aventura Dakar 2018 – locul 23 în cea mai grea ediție din America de Sud

Etapa 3, San Miguel de Tucuman - San Salvador de Jujuy.
Foto Cristiano Barni.

Mani pe 22 la general inainte de intrarea in Bolivia

”Ziua a 3-a a fost una foarte lunga am avut 512 km de proba speciala (in aceasta distanta este inclusa si sectiunea neutralizata). Primii 78 de km au fost intr-o portiune foarte grea, era si foarte cald. Am plecat cu rezervoarele pline si din cauza aceasta mi-a fost greu sa iau virajele in nisipul adanc. Insa asa a trebuit sa pornim toti, deoarce traseul de astazi a fost foarte lung. Dupa km 78 am avut un traseu foarte rapid si mi-a placut mult. Iar pe la km 450 a plouat cu gheata, a fost foarte greu. Am incercat sa nu cad, era totul alb pe jos parca era zapada, si chiar in fata mea a alunecat un alt concurent. Dupa aceea am mers doar in treapta a doua si a treia ca sa iesim din zona cu gheata. Apoi pana la finis am avut parte doar de ploaie.” Continuarea Mani pe 22 la general inainte de intrarea in Bolivia

Mani pe podiumul startului festiv din Asuncion, Paraguay.
Foto: Edoardo Bauer

Dakar 2017 – prima probă specială, 2 ianuarie

”Am alunecat foarte tare pe această primă specială. Majoritatea celor din față au pus pneuri de motocros și au avut o aderență mult mai bună. Din păcate, noi avem doar penuri pentru deșert și în noroiul de aici este foarte dificil să rulezi cu ele. Dakar-ul este lung și îmi doresc să ajung cu bine la Buneos Aires, pe 14 ianuarie.La mulți ani și un an mult mai bun tuturor fanilor sportului cu motor.”

Continuarea Dakar 2017 – prima probă specială, 2 ianuarie

Dakar 2016: 23 la general după finalul probei care a ajuns la 4.600 m altitudine

Ambele probe speciale incluse în etapa maraton, atât cea de pe 6 ianuarie, cât și cea de pe 7 ianuarie, s-au desfășurat la altitudini de peste 3.000 de metri, în a doua atingându-se chiar cel mai înalt punct din istoria Raliului Dakar: 4.600 de metri. Emaneul Gyenes a avut al 30-lea timp în etapa care a dus caravana în Bolivia, iar cu opt etape înainte de finalul raliului se află pe locul 23 la general.

In Anzi la peste 3.500 de metri altitudine in timpul specialei nr. 5. Foto Frederic Le Floc'h / DPPI
In Anzi la peste 3.500 de metri altitudine in timpul specialei nr. 5. Foto Frederic Le Floc’h / DPPI

Având în vedere că în acest an traseul Dakarului nu mai ajunge în deșert, cele mai dificile puncte sunt probele desfășurate în Anzi, la altitudini mari de peste 3.500 de metri, și etapele maraton.

Prima etapă maraton a început în dimineața zilei de 6 ianuarie și s-a încheiat în după-amiaza zilei de 7 ianuarie. Cu alte cuvinte, s-a rulat peste 1.200 de kilometri fără ca echipa de asistență tehnică să poată interveni asupra motocicletei. Dacă prima probă specială din această etapă s-a desfășurat în Argentina, a doua i-a dus pe concurenți în Bolivia. Țara andină, care în fiecare an îi primește pe concurenți ca pe niște eroi, le-a rezervat în această ediție și un moment extrem de dur: s-a concurat la 4.600 de metri altitudine.


Emanuel Gyenes #33 (Autonet Motorcycle Team): „Astăzi (7 ianuarie) am încheiat etapa maraton care a avut o probă specială în Argentina și una în Bolivia. După proba specială de 429 de kilometri am revenit în Jujuy unde am înnoptat într-o cazarmă, iar motocicletele au fost așezate într-un parc închis și nu am mai avut acces la ele până în dimineața aceasta. Am avut o zi destul de lungă cu 642 de kilometri, din care 327 kilometri de probă pe teritoriul Boliviei. Nu am avut mari probleme cu altitudinea, însă către finalul probei am prins ploaie și suprafața a devenit alunecoasă. Am căzut și am pierdut destul de mult timp. Pe 8 ianuarie vom avea o probă tot la altitudine mare pentru că suntem tot în Bolivia și vom rula în bucla Uyuni-Uyuni. Sper să am un ritm bun cum am avut și în prima parte a probei de astăzi, când am rulat multă vreme în primii 15.”
Continuarea Dakar 2016: 23 la general după finalul probei care a ajuns la 4.600 m altitudine

Mani despre etapa 1, cea în care proba specială a fost anulată

Foto din timpul Prologului de pe 2 ianuarie. Credit: Florent Gooden / DPPI
Foto din timpul Prologului de pe 2 ianuarie. Credit: Florent Gooden / DPPI

”Sunt mulțumit cu prologul, am avut al 26-lea timp și încep să mă obișnuiesc cu noua motocicletă. Ziua de ieri (3 ian) a fost foarte grea, deși nu am avut probă specială. Mi-am pus telefonul să sune la 3:30 dimineața deoarece primul start din bivuac a fost la ora 4. Eu am plecat la 4:53 din bivuac, apoi am avut 320 de km de legătură până la startul probei speciale. Aproape 120 de km i-am mers prin ploaie și vânt și a fost foarte frig pentru că nu am fost pregătiți pentru asemenea condiții. Din benzinăria unde ne-am oprit și am așteptat decizia organizatorilor până la Villa Carlos Paz am mai făcut încă aproximativ 300 de km prin ploaie, vânt și frig. Deci a fost o zi destul de grea.”

Astăzi (4 ianuarie) se desfășoară a doua etapă a raliului: Villa Carlos Paz- Termas Rio Hondo și erau programați 786 de km dintre care 450 km de probă specială. Din pricina ploilor torențiale care au umflat albiile râurilor s-a decis însă scurtarea probei speciale și aceasta va avea în jur de 250 de km..