Mi-am dorit dintotdeauna să concurez  și la Malle Moto, iar acum este momentul potrivit pentru că raliul este doar în Peru, nu mai mergem în Bolivia, unde erau mai multe șanse să se strice motocicleta. Le mulțumesc celor care m-au ajutat să achiziționez noua motocicletă, care este mult mai ușoară și mai facil de pilotat, comparativ cu generația precedentă. După accidentarea suferită weekendul trecut, nu va urma o perioada simplă, însă sunt hotărât să iau startul și să termin acest Dakar, așa că voi face tot ce îmi stă în putință.

Pe 6 ianuarie 2019 se va da startul, din Lima, într-o nouă ediție a Raliul Dakar, care, de această dată, se desfășoară în întregime în Peru, deșertul Atacama fiind principala provocare pentru sutele de concurenți. Pentru riderul Autonet Motorcycle Team, aceasta va fi o ediție în care va concura la categoria Malle Moto, cea despre care se spune că este cea mai dură din raliu. Mani Gyenes nu va avea echipă de asistență tehnică și, după sutele de kilometri parcurși în fiecare zi, va trebui să își pregătească singur motocicleta. Organizatorii îl privesc ca favorit la câștigarea categoriei, însă, după accidentarea suferită în weekend, drumul către linia de sosire din Lima va fi mult îngreunat.

Mani Gyenes KTM 450 Rally pt DAKAR 2019 © icsPhoto - Mosloc Andrei - 43
© icsPhoto – Mosloc Andrei

În 2007, Mani debuta în Raliul Dakar, clasându-se pe locul 46, în ultima ediție africană a raliului. Anii au trecut, experiența riderului sătmărean în cea mai dificilă competiție de anduranță din lumea sporturilor cu motor a crescut, acesta trecându-și în palmares inclusiv două victorii, la clasa Maraton, și un loc 14, la general. În 2019, cand va lua startul pentru a noua oară, Mani a decis să concureze la Malle Moto, categoria în care trebuie să ai grijă de motocicletă doar cu uneltele pe care ți le-ai pus într-o cutie (80cmx45cmx30cm – 80 litri), pe care ți-o transportă organizatorii de la un bivuac la altul.

Săptămânile rămase, pâna la startul de pe 6 ianuarie, vor fi unele în care Mani se va concentra pe recuperare și pe pregătirea fizică. Și asta deoarece, doar cu 49 de zile înainte de startul festiv din capitala peruană, acesta a suferit o ruptură de humerus drept, care a necesitat o intervenție chirurghicală pentru montarea unei tije.

Dakar 2019: 6 – 17 ianuarie, Peru

Motocicleta – un KTM 450 Rally Replica, produs în luna septembrie a acestui an -este în drum către Le Havre (Franța), unde va fi îmbarcată, alături de celelalte vehicule de concurs din Europa, pentru transportul către Lima. În perioada 4-6 ianuarie au loc verificările administrative și tehnice finale, pe 6 ianuarie se va da startul oficial, iar pe 7 ianuarie se va porni în prima probă specială. În total vor fi 3.000 de km de probă specială (cu legături se va ajunge la o distanță totală de 5.000 km), 70% din suprafață urmând să fie nisip, iar în a doua săptămână se va rula și în Munții Anzi.

Mani Gyenes teste inainte de Dakar 2019©icsPhoto_Cris Voinea_25
© icsPhoto – Cris Voinea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *